Texte critice

 

Cum altfel aş putea numi în sensul cel mai larg al cunoaşterii, opera de artă dacă nu ca reprezentând transfigurarea unui crâmpei de realitate cu mijloacele şi instrumentele specifice unui limbaj de comunicare interumană. Nu ştiu când am devenit conştient de profunzimea mesajului acestui fapt, dar ştiu că viaţa mea a gravitat în esenţa ei, în jurul acestui adevăr. Pentru mine realitatea nu semnifică doar cadrul material la care îmi raportez existenţa fizică ci ea reprezintă camera tezaurului ce adăposteşte idei, vise, aspiraţii şi infinite sugestii pentru transfigurarea lor în opere de artă. Realitatea în miezul căreia trăim este o nelimitată şi permanentă sursă provocatoare pentru inovarea şi îmbogăţirea limbajului specific artei. Scopul principal al demersului meu creator este cel al concretizării posibelelor reprezentări ale surprinzătoarelor ipostaze descoperite în această realitate. Adresez decente gânduri de preţuire şi recunoştinţă privitorului care a zăbovit o clipă în faţa picturilor mele, fie că le-a întâlnit într-o expoziţie oarecare, pe simezele unui muzeu, ale unei galerii de artă sau colecţie privată, dar şi reproduse în paginile acestui album. Nu pot decât să-l asigur că ceea ce va descoperi privindu-le, reprezintă crâmpeie de realitate transfigurate cu emoţie şi sensibilitate după reguli şi înţelesuri personale.


pictor Liviu Suhar

Ianuarie 2010

    

Cu aplecare şi talent, cu dragoste pentru cuvântul scris, Liviu Suhar a intrat şi în panteonul celor care mânuiesc cuvântul şi semnul tipografic pentru a-şi exprima simţămintele şi aprecierile critice, opera sa incluzând şi volume consacrate istoriei artelor şi meditaţiei pe marginea artelor vizuale („Pledoarie pentru obiectul metaforă”, „Natura moartă în opera lui C.D. Stahi”, „Natura moartă în pictura românească”, „Album – Liviu Suhar”, „Glose în labirintul artelor vizuale”, „Album Liviu Suhar – Transfigurări”). Iată deci, în puţine cuvinte, un destin şi o carieră care s-au autoconstruit remarcabil, lărgindu-şi orizonturile şi înglobând cu meticulozitate ipostaze diferite de expresie artistică şi creativă. Conchid prin a sublinia că orice spaţiu care găzduieşte elaboratul artistic al maestrului Liviu Suhar dobândeşte o clipă de nobleţe, se transfigurează transmiţând emoţie estetică şi fior creator, se încarcă de energii pozitive şi luminoase. În fond, Liviu Suhar nu face decât să ne ofere cu matură generozitate un crâmpei din lumina pe care a întrevăzut-o în absolutul cu care se află într-un veşnic dialog. Se cuvine deci să-i mulţumim pentru toate acestea şi să-l onorăm cu atenţia noastră neabătută.


Prof. dr. Cătălin Turliuc

 

Artistul de care ne ocupăm – Liviu Suhar – se distinge prin stabilitatea compoziţiilor sale, echilibrat compuse, integral puse la punct în sensul finitudinii depline şi printr-un pronunţat simţ al plasticităţii dătătoare de concreteţe palpabilă în virtutea iluziei modelului.


Theodor Redlow

„Arta” – nr. 5 / 1988

 

În general, Liviu Suhar pãstreazã o ancorã în realitate, dar totul este trecut printr-un filtru metafizic. Formele sunt clare, puternice, lipsite de detalii care anuleazã o percepere imediatã, lãsând o fereastrã deschisã spre atemporal şi simbolic. Multe imagini trimit la lumea muzicii, care stãruie şi când lipsesc trimiterile directe la morfologiile muzicale. Un rol deosebit îl au construcţiile ceramice, cu un gust pentru material şi arhaic. Transparenţele manifeste în formele de lut se regãsesc, cu aceeaşi tentã spre visare, în arhetipurile mediteraneene, epurate, cu umbre grele ce rãspund audienţei solare.


Constantin Prut,
Dicţionarul de artã modernã şi contemporanã,
Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002

 

Liviu Suhar a parcurs mai multe momente în evoluţia picturii sale: în principal concentrate în jurul unui lirism cu ecouri expresioniste, strãbãtut de elemente fantastice, lucid şi cald totodatã, totul pornind de la un repertoriu de motive folclorice – basme, jocuri, legende, obiceiuri. Nici astãzi pictorul nu se dezice de aceste preocupãri, dar a trecut pe o nouã treaptã, cea a adâncirii lor. Povestea, motivul îşi depãşesc condiţia pitoreascã, atractivitatea în sine, pentru a se integra unei experienţe a picturii ca o altã realitate, poeticã, mai adâncã şi mai adevãratã decât acea realitate, tot poeticã, a faptului narat sau evocat, dar ale cãrui înţelesuri şi resurse pictorul le reduce esenţial. Lucrãrile exprimã acest demers de la poezie cãtre esenţa poeziei, pe care Liviu Suhar o cautã în raporturile dintre culoare şi formã. De fapt cãutarea aceasta, al cãrei mers elaborat, calm, se transmite privitorului ca primã garanţie a seriozitãţii unor experienţe temeinic meditate, cuprinde mai întâi raporturile dintre culori şi apoi, dupã cucerirea unor subtile inovãri, dialogul culorii cu forma. Dacã artistul încearcã de pildã construirea cromaticã a unor imagini pe raportul roşu – gri („Întâmpinarea”, „Dansul ielelor” şi admirabilul „Dans”) sau a altor imagini pe albastru („Sãrbãtoare”, „Logodnicii”) – uneori în trecerea lor cãtre verde, ori de pe un pur verde intens şi umed ca în deosebit de interesanta compoziţie „Nunta”, el n-o face de dragul unor variaţiuni muzicale cromatice pe câteva teme iconografice, ci din dorinţa de a exploata tot ceea ce pata de culoare spune, în contextul unor forme simplificate câteodatã pânã la limita abstractizãrii. Aceastã interogare perseverentã a realitãţilor culorilor, dã o vibraţie deosebitã picturii lui Liviu Suhar; este în suprafeţele petelor lui de culoare o aşteptare, o tensiune pe care n-o poate ascunde gestul aparent liniştit al unei picturi de “scriere” aplicatã. De altfel, sunt revelatoare, în interiorul acestei desfãşurãri de gesturi calme, de pensulaţii fine şi de paste subţiri, intercalãrile subit agitate, fragmente simbolice care dezvãluie prezenţa unor adevãruri încã nestãpânite, încã fãrã rãspuns.


Amelia Pavel
“Cronica”, nr. 18/5.05.1978

 

Dar semnul unei şi mai pronunţate spiritualizãri a materiei picturale, afiliatã unei elevate transfigurãri, devine sesizabil mai acutã în sugestivul ciclu de compoziţii având ca impuls obsesivul prag al marii treceri în eternitate. Virtuos componist, Liviu Suhar brãzdeazã spaţiul cu siluete enigmatice ale unor personaje eterate, difuze, ce-şi pierd identitatea pentru a se topi în diafane respirãri ale senzaţiei de cufundare în nostalgice rememorãri sau grave meditaţii. Formele tratate în tonalitãţi evanescente capãtã cel mai adesea sinuoase desfãşurãri, dezvoltând sfericitãţi, ovoide şi elipse ce închid energiile în însolite surdinizãri. Cu o pãtrunzãtoare şi subtilã forţã a abstractizãrii suprimã evidenţa realului, prin vaporozitãţi tonale de rafinatã muzicalitate, sugerând impresia unei consolatoare cantonãri într-o atmosferã de solitudine metafizicã. … Acest bogat conţinut ideatic ni se restituie prin modalitãţi eminamente plastice, creative, în temeiul unui solid simţ al construcţiei, ritmului şi interferãrii, prin remarcabile virtuţi de colorist rafinat şi vital, prin generoase învolburãri şi iluminãri ale unei prodigioase fantezii. Toate la un loc alcãtuiesc sunetul şi factura unei originale expresivitãţi în contextul valorilor spirituale reprezentative ale contemporaneitãţii.


Negoiţã Lãptoiu,
„Cronica”, nr. 11, nov.2001

 

Ca în orice construcţie plasticã autonomã - şi astfel se individualizeazã fiecare lucrare a lui Liviu Suhar - compoziţia este esenţialã şi se manifestã printr-o rânduialã savantã, de proximitate şi adâncime, pe şarpanta cãreia se articuleazã elementele de figuraţie, solid şi uneori vehement afirmate; faptul cã acestea sunt recognoscibile, reprezintã dreapta judecatã a artistului la maturitate când la  capãtul unui  discurs deschis deopotrivã, prin cunoaştere, exerciţiu, voinţã şi reprezentare spre suprarealism la un loc, conceptualism, picturã metafizicã şi “tardo-modernism”, el opteazã pentru un tip de ascezã a  formei, care tinde cãtre propria epurã, desen delimitativ, regim luministic sever, pregnanţã fizicã, acorduri cromatice solemne şi intense. Cele afirmate şi modelul lor ne indeamnã sã afirmãm cã viziunii lui Liviu Suhar i se  potriveşte compoziţia, existentã atât ca domeniu în sine cât şi ca tendinţã a celorlalte genuri: portret, peisaj, fiecare cu subspecii, de a-şi adãuga spre definire, termenul compoziţional.

 

Doina Pãuleanu,
istoric de artã, doctor -
revista “Tomis”, august 2004

 

Evocăm echilibrul dintre expresionismul moderat, logica monumentală a compoziţiilor şi siguranţa gestului creator la Liviu Suhar.


Radu Ionescu
„Cotidianul” – 8 martie 1995

 

O senzaţie de stabilitate, de echilibru şi de fermă articulare a formelor se degajă din fiecare lucrare a pictorului. Îndelung elaborată, pictura sa nu dezvăluie formule compoziţionale. Siguranţa de maestru cu care stăpâneşte mijloacele de expresie este dublată de seriozitatea profesională. Cred că se poate vorbi despre un stil SUHAR care-l face inconfundabil în pictura românească contemporană.

 

Ion Truică

 

Liviu Suhar a acceptat de timpuriu singurãtatea. Nu a cotizat nicicând la pariurile deseori iluzorii ale boemei, nu a cãzut în jocurile bengale ale efemerului. Laborios şi tenace, a mizat pe atuul seriozitãţii şi profesionalismului. Nu e un spontan, ci un gânditor pentru care compoziţia picturalã e rodul unor îndelungate sedimentãri şi reflecţii. Asocierea gândului şi, prin extensie, a ideilor face ca fiecare lucrare sã poatã fi perceputã în registre multiple. Putem identifica bucuria prizei la real doar în mãsura în care ea oferã pretextul ulterioarelor dezbateri plastico-cromatice. De aici, lipsa accidentului grafic, poate eclatant, dar lipsit de seva profundã a unei culturalitãţi presupusã de orice fapt cu adevãrat artistic.     

 

Valentin  Ciucã,
critic de artã

 

Liviu Suhar a optat în cuprinsul actului creator pentru o strategie a deplinei sinceritãţi şi totodatã, a riscului deplin – pe care şi l-a asumat în mod conştient – separând tranşant miezul simbolic al imaginilor de “miezul” plastic al acestora. O asemenea secţionare îndrãzneaţã a creaţiei, care separã “trupul” picturii de spiritul pe care amintitul trup – compus din linii, suprafeţe, volume, umbre şi lumini, culori uneori generos, alteori parcimonios aşternute – este menit a-l purta, îmi pare a fi, în actualul moment al evoluţiei artistului, o jertfã. Exprimând aceeaşi idee într-un mod mai pedestru, însã tocmai prin aceasta mai limpede, aş spune cã, în spirit post – modern, Liviu Suhar îşi cantoneazã cãutãrile stilistice în zona generoasã şi totuşi aridã a suprarealismului şi a picturii metafizice, manifestând însã o certã tendinţã de a apleca balanţa electivitãţii sale înspre talgerul picturii metafizice.


Cristian R. Velescu
„Convorbiri literare” – nr. 12 – 2001

 

Liviu Suhar rămâne un pictor al spaţiului din care vine, al locului. Chiar dacă, din perspectiva limbajului plastic, pictura sa aduce în discuţie repere ale modernităţii, subiectele îl plasează definitoriu într-o cultură pentru care realul se naşte şi trăieşte în fantastic. Este o reconstruire a realităţii, pornind de la tipul de spectacol popular, de la acest amestec între lumi, căruia mai ales cultura populară din partea de nord a ţării a ştiut să-i dea o expresivitate bogată. De foarte multe ori, el preia direct tematica specifică, aşa cum sunt măştile, scene din teatrul popular, ne oferă în lucrările sale imaginea unor obiceiuri sau a unor personaje de legendă, dar mai ales el preia obiectul ceramic, atât de expresiv pentru cultura ancestrala. În pictura sa, oalele de lut devin personaje, au expresivitatea şi ritmul unei lumi, împrumută chipul şi personalitatea oamenilor, sunt, cu adevarat, cele mai expresive repere ale unei culturi.
Privitorul observă cu uşurinţă elementul fantastic al picturalităţii lui Liviu Suhar, natura simbolică a reprezentării, construcţia articulată ce pune accentul pe formă, care, de cele mai multe ori, este scoasă din contextul unui raport firesc. Vorbim în pictura lui Liviu Suhar despre ritm şi dinamică, despre un tip de monumentalitate exploatată în sensul eliberării de „model“ şi al translării sensului întotdeauna spre natura sa simbolică. Pictura lui Liviu Suhar este una a reperelor, un tip de sintaxa culturală ce caracterizează un spaţiu prin elementele, dar mai ales prin atmosfera caracteristică. Iar din acest punct de vedere, componenţa cromatică are rolul cel mai important în contextul picturalităţii sale. Culoarea saturată este „manevrată“ cu ajutorul luminii. El pune în valoare expresivitatea robustă, prin care citim cu claritate legatura cu vitalitatea artei populare, un element specific al picturalităţii sale. Expresivă prin formă, puternică prin culoare, emblematică prin natura simbolică, acestea ar fi elementele ce definesc cel mai bine o creaţie bine amplasată între trecut şi prezent.

 

Maria Magdalena Crişan

 

Aşezat deplin şi convingător în jilţul valorii, Liviu Suhar are ca aliaţi privilegiaţi timpul şi profesionalismul. Primul îi numără anii şi-i dăruieşte puterea de a visa colorat, celălalt să afle mereu expresia potrivită gândului întemeietor de frumuseţe. Asupra noastră se revarsă astfel din cornul abundenţei roadele spirituale ale unui om şi artist care îşi înmulţeşte talantul în ritmul calm al fiecărei atingeri de penel, al respiraţiei ce poate anima inertul. La aniversarea celor 65 de ani, prin superba selecţie expoziţională de la Galeriile Dana, Liviu Suhar şi-a reconfirmat statutul de înaltă profesionalitate artistică, de onestitate şi generoasă deschidere umanistă. Darurile oferite acum le primim cu sentimentul că dacă n-am avea înţelepciunea de a ne bucura cum se cuvine de ele, am fi mai săraci sufleteşte şi mai singuri…  


Valentin  Ciucă
critic de artă

 

Arta sa de certă originalitate se situează în zona Picturii cu o discretă tentă METAFIZICĂ. Tablourile sale au o frumuseţe calmă, în care simţi ştiinţa de a compune şi arta de a picta. Culoarea este sobră, armonioasă, echilibrată lipsită de stridenţe şi violenţe. Talentul desenatorului SUHAR îl simţi în potrete, unde artistul reuşeşte să surprindă tipologia şi caracterul modelului şi să-i sugereze psihologia. Stăpâneşte cu autoritate pictura în ulei  şi pastelul, desenează cu siguranţă, dar adevărata măsură a talentului transpare în compoziţii.


Ion Truică

„Symposion” – miercuri 20 mai 1998